Odată cu venirea pandemiei, școala a fost nevoită să se transfere în mediul online. Un mediu nou, necunoscut, unde orice se putea întâmpla. Însă, cu toate acestea, școlile au reușit să se mobilizeze cât de bine au putut, într-un timp, relativ scurt. De asemenea, și elevii au avut șansa să se familiarizeze cu partea aceasta online, pe parte de educație: de la aplicații și platforme educaționale, materiale educaționale online, de unde au putut învăța, diverse site-uri interactive și utile în învățare, pe diferite domenii.
Una dintre aceste platforme este și Google Classroom. Un mediu destinat învățării, unde se pot efectua teme, se pot pune la dispoziție de către cadrele didactice, diferite materiale destinate învățării și, totodată, se pot susține orele, în format online.
În acest curs, elevii și studenții se vor familiariza cu platforma Google Classroom, vor afla ce semnifică, vor afla lucruri relevante despre aceasta (precum, ce instrumente inovatoare folosește, cui îi este adresată, în prezent și cui îi era destinată această platformă, înainte de educația online), și, totodată, vor învăța cum să se alăture unei clase virtuale, informațiile fiind redate pas cu pas, pentru o parcurgere ușoară și clară în a se putea efectua integrarea în clasa virtuală dorită.